Sari la conținut
Apartamentul de la părinți, vândut la notar: o dimineață din teren
LIFESTYLE

Apartamentul de la părinți, vândut la notar: o dimineață din teren

La nouă fără zece, în fața biroului notarial stau deja trei persoane. Un bărbat își strânge la piept o mapă verde, o femeie verifică pentru a patra oară dacă are cartea de identitate în geantă, iar un tânăr se uită nervos la telefon, așteptând un mesaj de la cumpărător. Scena se repetă în fiecare dimineață, cu alți oameni, dar cu aceleași emoții. Când e vorba de un apartament primit de la părinți, lucrurile se complică și mai mult, pentru că în spatele actelor stau amintiri, frați, discuții de familie. Ne-am propus să descriem, cu obiceiurile de pe teren, cum decurge o astfel de dimineață și ce îi ajută pe oameni să plece liniștiți.

Sala de așteptare și hârtiile din mapă

Primul lucru pe care îl observi într-un birou notarial este tăcerea încordată din sala de așteptare. Oamenii se uită pe ascuns la actele celorlalți, fără să vrea, ca la o sală de examen. Cei care vin pregătiți se recunosc imediat: au dosarul ordonat, cu fiecare hârtie într-un folio, și nu mai întreabă nimic.

Cei care nu s-au pregătit au, de obicei, aceeași poveste. Le lipsește un document pe care credeau că îl au, sau care s-a pierdut într-o mutare. Atunci urmează telefoane în grabă, drumuri la arhive, ore pierdute și, uneori, amânarea semnării cu o zi sau o săptămână. Cumpărătorul, care a luat liber de la serviciu, nu primește bine vestea.

De aceea, înainte de a stabili ziua, merită o discuție scurtă cu biroul: ce acte trebuie aduse, în original sau în copie, de către vânzător și de către cumpărător. Lista diferă de la caz la caz, iar notarul sau colaboratorii lui o spun fără probleme la telefon. Un apel de cinci minute poate scuti o dimineață întreagă de stres.

Mai e un lucru care se vede din sala de așteptare: cine vine singur și cine vine însoțit. Cei care aduc un membru al familiei ca martor emoțional par mai calmi, chiar dacă nu fac nimic altceva decât să țină geanta sau să ofere un pahar cu apă.

Se mai aude, din când în când, ușa de la intrare și vocea unei secretare care strigă un nume. Oamenii tresar, își verifică din nou mapele, apoi se lasă iar pe spătarul scaunului. Cei care așteaptă pentru a treia oară în viață știu că întârzierea de un sfert de oră e normală: în spatele ușii, o altă familie își încheie propriile discuții, iar notarul nu grăbește pe nimeni.

Actul care a mutat apartamentul în familie

Să ne imaginăm un caz foarte obișnuit. Doi părinți au dat, cu ani în urmă, apartamentul unuia dintre copii, printr-un act de donație. Acum copilul respectiv vrea să-l vândă, fiindcă s-a mutat în alt oraș. Pe hârtie, lucrurile par simple: proprietarul actual poate dispune de bunul lui. În realitate, ce a fost scris în actul vechi contează mult.

Notarul verifică, printre altele, dacă proprietarul apare corect în cartea funciară, dacă există sarcini precum ipoteci sau alte drepturi trecute în dreptul apartamentului și dacă actul de donație nu conține clauze care să limiteze vânzarea. Verificările acestea se fac chiar înainte de semnare, iar proprietarul nu trebuie să se simtă bănuit. Este o procedură normală și, dacă totul e în ordine, durează puțin.

Cine vrea să înțeleagă mai bine cum arată în general actele cu imobile, de la vânzare la ipotecă și la dobândirea unui drept, poate parcurge secțiunea de imobile de aici, înainte de a-și programa vizita. Ajută să știi, măcar în linii mari, ce documente se cer și de ce.

Proprietarul care vinde ar trebui să aibă la îndemână și chitanțele sau adeverințele privind cheltuielile curente: întreținerea achitată, taxele pe clădire. Cumpărătorul nu vrea să primească în dar restanțe pe care nu le-a făcut el.

Iar dacă apartamentul are mobilă sau electrocasnice care rămân în el, o listă scrisă de mână, semnată de ambele părți, scutește de neînțelegeri. Notarul nu o cere întotdeauna, dar oamenii care o aduc sunt cei care nu se mai ceartă, după o lună, pentru un frigider sau o mașină de spălat.

Frații care nu sunt în sală, dar sunt în discuție

Dintre toate întrebările pe care le aud, în astfel de cazuri, cei din jurul notarului, una revine mai des decât celelalte: „Ceilalți frați trebuie să afle sau să semneze ceva?”. Răspunsul depinde de situația concretă, dar întrebarea arată cât de mult apasă pe familie ideea de echitate.

Când un părinte dă un apartament unui singur copil, ceilalți se pot simți nedreptățiți, chiar dacă la momentul respectiv nu au spus nimic. Cu timpul, mai ales după decesul părinților, subiectul iese la suprafață sub forma unor discuții despre moștenire și despre ce s-a primit în timpul vieții. Aceste lucruri nu dispar prin vânzarea apartamentului, ci pot reapărea mai târziu sub altă formă.

Pentru cine vrea să înțeleagă cum se leagă donațiile din timpul vieții de împărțirea averii de după deces, e util acest material, care explică, pe înțelesul tuturor, ce se întâmplă cu ce au primit frații în timpul vieții părinților. Nu aduce soluții miraculoase, dar clarifică vocabularul și ne scutește de multe neînțelegeri.

Merită adăugat că vocabularul contează. Cuvinte ca raport, masă succesorală, rezervă se aud des în birou și par grele, dar în spatele lor stau idei simple, de echitate între copii. Când le înțelegem, discuția cu rudele devine mai calmă, pentru că nu mai vorbim fiecare despre altceva.

Din ce se vede în birouri, familiile care discută deschis, înainte de orice act, ajung mai rar la certuri. O seară în jurul unei mese, cu un caiet pe masă, face uneori mai mult decât o serie de procese.

Ce se întâmplă efectiv în fața notarului

Când vine rândul, oamenii intră în birou și se așază în fața unei mese mari. Notarul sau colaboratorul său verifică actele de identitate, citește actul pe înțelesul tuturor, nu în graba unui text de lege, și întreabă dacă toate părțile au înțeles. Aici e momentul să punem întrebări, chiar dacă ne e jenă.

Se citesc rar toate rândurile, în liniște. Cumpărătorii își urmăresc cu degetul textul, vânzătorii dau din cap. Dacă într-un loc apare o greșeală de nume, de adresă sau de suprafață, se corectează pe loc, înainte de semnare. După semnătură, remedierea cere timp și, uneori, bani.

Plata se organizează de regulă prin transfer bancar, iar notarul explică cum se face ordinea operațiunilor. Fiecare birou are obiceiurile lui, de aceea e bine să întrebăm dinainte cum se desfășoară lucrurile, ca să nu fim surprinși de o cerință nouă chiar în ziua semnării.

Odată semnat actul, mai urmează înscrierea în cartea funciară, care se face prin grija biroului. Nu plecăm acasă cu sentimentul că totul s-a încheiat, ci cu o foaie de parcurs pentru ce mai urmează.

Un detaliu pe care îl observăm adesea: oamenii nu cer copii suficiente. După semnare, apar nevoi neașteptate, la bancă, la asociația de proprietari, la furnizorii de utilități, la primărie. O copie în plus a actului, cerută din timp, scutește de multe drumuri înapoi la birou. Notarul spune, de obicei, câte exemplare e bine să ridicăm.

Greșelile mărunte care costă timp

După câțiva ani de văzut aceleași situații, oamenii din domeniu pot face lista greșelilor mici. Cea mai frecventă este numele scris diferit pe acte: un prenume dublu într-un loc, o diacritică lipsă în altul. Pare nimic, dar poate întoarce un dosar din drum.

A doua: actele care nu mai sunt valabile. O carte de identitate expirată cu o lună, un certificat vechi care trebuie reînnoit. Se întâmplă mai ales când documentele sunt păstrate într-un sertar și nimeni nu le mai verifică de ani de zile.

A treia: lipsa unui acord de care avea nevoie cineva din familie, de exemplu soțul sau soția proprietarului. Pe hârtie, apartamentul poate fi al unuia, dar dacă a fost dobândit în timpul căsătoriei, situația se judecă altfel, iar notarul va cere clarificări. Mai bine aflăm de la început.

Și, în sfârșit, a cincea: graba. Cine programează vânzarea în aceeași zi cu predarea cheilor, cu transferul banilor și cu mutarea, riscă să se încurce în propriul calendar. Un buffer de câteva zile între semnare și mutare face ca dimineața la notar să rămână doar ce este: o etapă, nu o cursă contra cronometru.

A patra: așteptări nerealiste privind durata. Oamenii cred că semnează și gata, iar apoi află că urmează pași ulterior. Nu e o problemă, doar că planurile de mutare sau de plată trebuie ajustate din timp.

Cum plecăm de la notar, cu un pas înainte

La ieșire, oamenii par mai ușori. Cumpărătorul strânge copia actului, vânzătorul respiră ca după o sesiune grea, iar cei care au venit ca martori ai familiei se uită la ceas, mirați că a trecut doar o oră. Ce a fost înainte părea mai greu decât a fost în realitate.

Dacă urmează să faceți și voi un pas asemănător, vă propunem un exercițiu simplu pentru săptămâna aceasta. Luați actele apartamentului, puneți-le pe masă și verificați trei lucruri: dacă numele coincid peste tot, dacă documentele sunt valabile și dacă toată lumea din familie știe ce urmează. Dacă răspunsul e da, aveți o dimineață liniștită înainte.

Iar dacă răspunsul e nu, nu e nicio tragedie: e doar semnalul că mai e de lucru. Mai bine descoperit acasă, în liniște, decât în fața biroului, cu cumpărătorul la câțiva pași.

Rămân de actualitate

Tot ce găsești pe Moto4Fun